Mesajul acestei săptămâni este dat de cartea: 2 de Monede În această imagine se pot observa mai multe simboluri importante: cei doi șerpi care ne vorbesc despre schimbarea continuă, ciclică a naturii, specifică lumii fizice (cel negru va deveni alb precum cel luminos se va întuneca); lumea fizică este o lume a dualității: lumină/întuneric, masculin/feminin,Continuă lectura „SCHIMBAREA”
Arhive etichetă:intoarcerea la dumnezeu
Când omul întâlnește Existența …
Existența și formele sale de manifestare nu suportă aspectul comparării. Întâlnirea esențială cu Existența naște doar mirare și sete de pătrundere a misterelor sale, bucuria contemplării și topirea în perfecțiunea Sa până la contopire. „Uni-vers înseamnă spre unitate”. Orice comparație își are rădăcina și perpetuează spațiul delimitării și limitării, al identificării și separării: eu suntContinuă lectura „Când omul întâlnește Existența …”
Așa am ales căci, Dumnezeu nu poate fi singur
Mi-a fost frică să vă pierd, pe rând sau pe toți odată. Mi-a fost frică că nu voi mai avea cu cine să mă joc, să mă împărtășesc, să fac schimb de stări și lucruri, pentru că da, mă gândeam că nicicând singură nu voi putea ajunge să le cunosc și să le împărtășesc peContinuă lectura „Așa am ales căci, Dumnezeu nu poate fi singur”