Trezirea Conștiinței Feminine

Redescoperă Limbajul Sufletului și Frumusețea Vieții


Scrie un comentariu

Regina Inimilor

Regina Inimilor

Mesajul săptămânii, în acest prezent puternic transformator, aflat sub influența portalului 11:11 și a lunii pline de mâine, vine din partea Reginii de Inimi!

După cum se poate remarca în imagine, regina este eminamente încoronată cu inimi. Plină de credință, iubitoare și creativă, este extrem de empatică atât cu familia sa, cât și cu toți ceilalți. Soție și mamă devotată, oricine rătăcește și ajunge în drumul său, va fi ghidat și îngrijit de ea, dorință sa fiind binele tuturor.

Dincolo de aparențele unei vieți de vis, ea este bine ancorată în real, înțelegând atât momentele de ridicare cât și cele de cădere. Chiar dacă uneori va ascunde anumite lucruri ce ar putea decepționa, o va face doar atunci când va considera că ascunderea acestora este pentru binele celeilalte persoane. Interesul și atenția sa sporite pentru ceilalți, o poate face uneori să se amestece în treburile lor. Nu poate spune nu nimănui ce are o nevoie, dar dacă nu va reuși, va putea deveni tristă și retrasă. Prin urmare, este important să fie vigilentă, pentru a preveni ca dorința sa de a ajuta să se transforme într-o formă de asistență sufocantă.

Este timpul să fim atente la nevoile celor care sunt mai puțin norocoși.

Intuiția ta este ghidată de Divin, Înalta Preoteasă comunică acum mult mai direct cu Regina de Inimi. Acest ajutor se oferă fără așteptări și are ca scop să îi facă pe cei ce sunt sprjiniți să devină independenți. Amintiți-vă de vechiul proverb chinez: „dă-i unui om un pește și îl vei hrăni astăzi, învață-l să pescuiască și se va hrăni singur pentru totdeauna”.

Este timpul să te deschizi spre vulnerabilitatea lumii și a ta. Acționează din inima, nu din minte. Observă cum cei în nevoie fac față provocărilor vieții, și împărtășește din cunoașterea ta. Fii atentă cât de mult te apropii, cât de intruzivă poți deveni. Îmbrățișează o persoană pe care o îndrăgești.

Această carte îți poate spune deasemenea că, o persoană având calitățile acestei regine poate apărea în realitatea ta. O persoană cu calități empatice și sensibilitate la nevoile celor din jur.

Practică:

Puneți o ceașcă de ceai cald *de preferință cu aromă florală, și gândește-te la o persoană care ar avea nevoie de iubirea ta. Simte cum te încarci de căldură și iubire în timp ce îți savurezi ceaiul și trimiți aceste valuri către ea. Aceasta este o metodă reală de comunicare psihologică.

Gândește-te cum poți exprima iubire în viața ta de zi cu zi: zâmbind, oferind o mână de ajutor, sau o atingere ușoară … etc

Mulțumesc, o săptămână plină de iubire!

Mâine putem face acest lucru împreună dacă ești din București.

Poți accesa acest link, să afli cum și când:

https://www.facebook.com/events/551839595392825/

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166


Scrie un comentariu

Lună Nouă în Scorpion

11Scorpio+Collage+November+2018

De ce este atât de importantă Luna și de ce trebuie să ținem cont de fazele ei?

Foarte simplu, pentru că am realiza totul mult mai simplu, dar și mai eficient.

Luna Nouă sau Sămânța reprezintă începutul unui nou ciclu, dă startul unui nou ciclu lunar și este momentul cel mai potrivit pentru a demara noi acțiuni. Astronomic este momentul când Luna se află în interiorul orbitei Pământului întâlnindu-se cu Soarele, iar astrologic se numește conjuncția dintre Lună și Soare.

Datorită strălucirii Soarelui, câteva zile înainte de Luna Nouă și câteva după, cam 5 zile în total, Luna nu se vede pe cer, în anumite contexte astrale – Luna între Soare și Pământ, având loc eclipsele de Soare. În aceste zile comportamentul nostru ar trebui să fie asemănător cu al Lunii, adică să ne reducem activitățile fizice, energia noastră aflându-se la cote minime, să fim mai retrași, dar gândind și planificând noi proiecte, reflectând la greșelile pe care le-am făcut, plănuind să le îndreptăm. Foarte important ar fi să ne propunem, în scris, ce vrem să facem, să ținem un fel de mini jurnal,  iar la fazele intermediare următoare, să analizăm tot în scris, fiecare etapă.

Momentul de Lună Nouă este considerat a fi deosebit de bun pentru începerea acțiunilor importante, pentru a renunța la obiceiuri, vicii și automatisme, pentru schimbările de domiciliu, schimbările profesionale dar și pentru a porni în călătorii. Din statisticile realizate s-a constatat că activitățile începute în aceste momente au o eficiență mult mai mare decât cele începute în alte perioade ale lunii.

Din această cauză trebuie să fim foarte atenți la ceea ce ne dorim și ceea ce gândim, pentru că șansele de împlinire sunt foarte mari. Este important să evităm excesele de orice fel, să ne asumăm responsabilități, să ascultăm vocea inimii, să fim atenți la semnele și coincidențele care apar în viața noastră, deoarece este un moment în care Dumnezeu ne transmite foarte clar mesajele sale.

Luna Nouă în Scorpion – 28 Octombrie 2019: 

Transmutarea rănilor în înțelepciune și putere personală!

Dacă nu ajungi în adâncul întunericului, nu vei găsi adevăratele daruri sufletești. Putem urmări averea materială (umbra Taur), semnul opus, dar Scorpionul ne cere să căutăm bogăția spirituală. Ne cere să așezăm sufletul de-asupra recompenselor materiale care, dacă sunt urmărite, ne-ar cere să ne compromitem valorile sufletului.

Scorpionul ne pune să ne confruntăm cu problemele noastre privind Adevărul și Puterea. Cu cât suntem mai sinceri cu noi înșine și cei din jurul nostru, cu atât suntem mai împuterniciți personal. În timp ce, cu cât încercăm să construim și să menținem o imagine, cu atât ne vom simți mai disprețuiți.

Scorpionul ne cere să explorăm întunericul. Ceea ce nu este văzut, indiferent dacă este ascuns în mod deliberat sau este trecut cu vederea. Într-un spațiu interior profund, unde se joacă adevăratul duel între putere și iubire … suntem chemați să creăm în mod conștient o lume suficient de matură pentru a lăsa iubirea să primeze în fața puterii.

Scorpionul este al optulea semn al roții zodiacale, este simbolul abundenței – semnul infinitului. Înseamnă a fi în flux divin.

Permiteți energiei, experienței și vieții să se miște prin voi, să vă schimbe, fără să încercați să vă agățați de ele pentru a vă defini.

Scorpionul ne cere să fim Prezența Eternă Acum… asta înseamnă să mergem pe calea șamanului, pentru totdeauna la răscrucea dintre moarte și naștere. Prin urmare, nu te mira dacă vei primi, în aceste zile, teste în acest sens. De exemplu, este posibil să experimentezi un catalizator care să îți solicite să confruntați teama de a pierde ceea ce îți place cel mai mult. Poți să întâlnești frica, să călătorești în interiorul ei și să faci pacea cu ea, eliberându-ți astfel nevoia subconștientă de a mai manifesta acea lecție.

Dacă te găsești blocat, paralizat să-ți treci temerile … dansează cu ele! Există un șaman în noi toți. Nu este ceva rezervat doar „celor aleși”.

Scorpionul te ajută să elimini ceea ce a fost ascuns anterior … orice schelet rămas în dulapul tău. Așadar, dacă te minți pe tine sau pe cei din jurul tău, acum este momentul să vezi cu claritate și să cureți ceea ce nu este în adevăr. Este o Luna Nouă cu potențial de înțelegere mai profundă a unor aspecte de viață. Este o chemare spre interior, o întoarcere la cine suntem. E important acum să ne ascultăm pe noi creând un spațiu de liniște în care să ne auzim mai bine și mai… nou.

Cartea de Tarot – mesaj al săptămânii este: VRĂJITOAREA

Vrăjitoarea

Ce instrument minunat în această lucrare de Lună Nouă!

Dualitatea acestei cărți te îndeamnă să privești cu atenție: vei asculta oare de aspectul puternic, crud și instinctual al vrăjitoarei sau mai degrabă de calitățile de vindecare și transformare pe care știe să le pună în practică?

Uneori, acest aspect din noi poate inspira teamă pentru noi și cei din jur, căci reprezintă deopotrivă puterea nimicirii, cât și puterea forței vieții.

Mergi dincolo de temerile și neliniștile pe care le simți câteodată față de darurile tale feminine de „vrăjitoare”, de șaman. Depășește preconcepțiile legate de aceasta. Ea este femeia șaman, femeia sălbatică, adevărată, cea care îți poate inventa cele o mie și una de rețete ale reconstrucției tale, pentru că ea deține secretele Vieții și ale Morții.

Privește dincolo de aparențe, pentru că vălul temerilor tale ar putea acoperi virtuțile ei: rapiditatea cu care călătorește, spiritul ei cunoscător, cititor, sclipitor, cunoașterea secretelor și trucurilor cele mai iscusite, deținerea misterelor naturii, cunoașterea secretelor plantelor, talentul său de mare vindecătoare. Dacă îți este teamă de noaptea profundă, ea te poate conduce peste munți, păduri și peșteri, căci ei, nu îi este teamă de obscuritate.

Mesajul acestei cărți ne reamintește de Sinele nostru esențial, forța misterioasă și puternică a mamei viață-moarte-viață. A fi puternice nu înseamnă să avem muchi de oțel, ci înseamnă să ne confruntăm cu propria sacralitate, ceea ce este putere divină în noi, miracol, fără să fugim, trăind în mod activ cu natura noastră sălbatică.

Această Mamă Sălbatică este mentorul nostru. ne ajută să restabilim ordinea în casa sufletului, o ordine în care miracolele să fie posibile, pofta de viață să rămână intactă, iar lucrurile să se facă cu bucurie. Ea ne învață lecțiile, uneori mai dure, despre moarte, vindecare și reînnoire.

Practici care să te inspire:

  • fii în contact cu Pământul;
  • seamănă, plantează bulbi și plante cu rădăcină; amestecă plante mirositoare;
  • fă ceaiuri, fierbe compoturi și dulcețuri pe care să le servești în anotimpuri reci, pentru a încălzi suflete rătăcite sau obosite;
  • simte gustul așteptării, învață răbdarea în toate proiectele tale.

O săptămână plină de înțelepciune și vindecare!

O lună nouă plină de bogăție spirituală!

11Scorpio+Collage+November+2018

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

 


Scrie un comentariu

Zeița Sekhmet

Mesajul de inspirație al săptămânii vine din partea Zeiței Sekhmet și este: Fii puternică!

Zeita Sekhmet

Ești mai puternică decât crezi, iar puterea ta îți asigură rezultate ce îți vor aduce fericire!

Sekhmet –  „Cea puternică”, reprezentând aspectul puterii zeității feminine https://ro.wikipedia.org/wiki/Sekhmet

Mesajul acestei zeițe este să te vezi pe tine puternică și victorioasă! Nu te plânge de nimic și nu învinovății pe nimeni și nicio circumstanță. Întruchipezi putere și nu stare de victimă.

Atunci când te ridici deasupra vechilor tipare ale trecutului și te vezi în noua lumină a frumuseții puterii feminine, viața ta se va schimba în moduri miraculoase. Vei atrage noi oportunități, forme de abundență și relații ce te vor ajuta să îți manifești cel mai înalt potențial.

A fi puternic înseamnă a te vedea în cea mai favorabilă lumină, pe care ți-o poți imagina!

Fii autentică, permite-ți să simți inocent, liber emoțiile, dar mai presus de toate, fii puternică. Nu te subestima, evită să dai curs tentațiilor ce nu te servesc și evită să te plângi sau să te adâncești în gânduri negative.

Practică:

Folosește mișcarea fizică, exerciții fizice pentru a întări corpul fizic și pentru a-ți activa sentimentul de putere.

Mulțumesc, o săptămână plină de încredere și creativitate!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

 

 


2 comentarii

Trezirea Conștiinței Feminine Project

Pagina 1

Un proiect dedicat tuturor femeilor ce știu că sunt și pot manifesta mai mult în această lume, în această viață!

O călătorie de 9 luni în noi, cu noi, despre noi!

Vă așteptăm cu bucurie și nerăbdare să fim împreună pe această cale!

Program:

Vor exista:

  • două întâlniri on-line pe lună * întâlnirile vor fi înregistrate, pentru femeile ce nu vor putea participa întotdeauna live, prin urmare nu se vor pierde;
  • 2 workshop-uri ce vor fi anunțate cu cel puțin o lună înainte de data de desfășurare;
  • 3 tabere, de vineri seara, până duminică seara, pentru a putea veni în întâmpinarea programului de lucru al fiecăreia, după următorul program: 15-17 Noiembrie 2019,  20-22 Martie 2020, 3-5 Iulie 2020; data taberelor nu este încă fixată, va putea suporta modificări în funcție de solicitările femeilor ce vor participa. Mulțumesc anticipat pentru înțelegere!

Programul cursului

Temele specifice ce vor fi abordate și implementate pe parcursul acestui curs: 

Teme specifice1

Pe întreaga desfășurare a cursului, vom experimenta o serie de practici și metode de vindecare și împuternicire, simple, dinamice, pline de creativitate și magie. Toate ne vor ajuta să coborâm în cele mai adânci unghere ale sufletului nostru și să scoatem la suprafață darurile și esența noastră unică.

Practici și metode de lucru

Ce recomandă acest workshop?

Know-how

Testimoniale ale participantelor în workshop-urile precedente

Poți găsi mai multe testimoniale aici: https://universeofalice.com/category/the-power-of-femininity/testimoniale-participante/

9

Dată de începere:

11

6

Costuri, înregistrare & participare:

Te poți înregistra și participa la programul complet al cursului, sau poți alege doar varianta workshop-uri + online sau doar varianta online. Costurile sunt adaptate modulului pe care dorești să-l urmezi. Înregistrarea se face achitând un avans de 200 de lei din totalul costului modulului ales.

Costul cursului nu include costurile de cazare și masă pentru taberele de lucru.

Pentru anumite situații specifice se oferă discount-uri:

* dacă recomanzi și participi împreună cu o prietenă sau mai multe;

* dacă facilitezi promovarea și organizarea cursului în orașul tău;

* dacă ești membră WOW Academy.

Costuri1

Costul pentru varianta doar 2 Workshop-uri + 9 luni Online este de 1110 lei.

Înregistrare:

Înregistrează-te până la data de 17 Octombrie și obține un discount de 10% din costul total al cursului complet!

12 Contact

Te aștept cu mare drag! Alice❤️

13

Pagina 1

 


Scrie un comentariu

Puterea adevărată a unei Femei

close up of beautiful young woman outdoors.

Puterea adevărată a unei femei se află în deschiderea ei, în curajul său de a se lăsa să simtă și în generozitatea sa de a îmbrățișa toate aspectele vieții.

Sensibilitatea noastră ne face să fugim de „durerile” noastre, ne este teamă să ne uităm adânc în noi, să întâlnim aspecte mai puțin plăcute, sau să le vedem la cei din jurul nostru. Este ca și cum am semnat un contract ce nu poate fi renegociat, în care ne-am spus că nu vom ceda nicicând vulnerabilității, necunoașterii sau oricărui aspect ce ne sensibilizează, ne dojenește, pentru a ne trezi mai mult la cele adevărate sufletului.

Pare o cale mai ușoară, deși lupta de a ne convinge în fiecare zi că suntem „bine” , că totul este ok, că vor trece toate, ne sleiește de puteri, închide în noi compasiunea, răbdarea, simțirea celorlalți, înțelegerea și iertarea …

Ne amăgim că putem face față (că putem controla viața), că orice se poate … însă undeva în noi știm că viața schimbă tot, că nimic nu rămâne la fel, că oamenii se nasc, cresc și mor, că există un ciclicitate, o lege a vieții numită viață-moarte-viață și că nu putem ține de nimic, nu putem opri în loc pe nimeni.

Cel mai greu lucru este să vedem că în noi există teamă, de despărțiri, de pierderi, de transformări radicale, de singurătate, de faptul că am putea simți durerea, suferința separării ființei noastre de esența sa, de casa sa, de Adevăr.

Alegem astfel inconștient să ne protejăm, să ne uităm doar spre aspectele noastre luminoase, să respingem în noi și în afara noastră orice este „rău”, „slab”, „murdar”, „imoral”, „mama vitregă”, aspecte neplăcute și neadmirate de ceilalți și de societate.

Nu știm că astfel respingem părți din noi, ne separăm de părți ale noastre, ne închidem simțurile, ne închidem sufletul și renunțăm la darul imens, sacru de a fi una cu viața, în toate aspectele ei de manifestare, de a o trăi în toată libertatea, intensitatea și splendoarea ei.

Uităm să fim înțelegătoare, iertătoare, ne pierdem răbdarea de a discerne cu claritate lucrurile, ne aruncăm în prejudecăți și verdicte asupra noastră și a celor din jur, ne creștem agresivitatea interioară și exterioară numind-o putere.

Ne transformăm iubirea în luptă, retragere și separare …

Puterea adevărată a unei femei se află în deschiderea ei, în curajul său de a se lăsa să simtă și în generozitatea sa de a îmbrățișa toate aspectele vieții, de a o trăi în toată libertatea, intensitatea și splendoarea ei, de a fi una cu ea și cu Sacrul!

Alina C. Mihail
Consiliere și suport terapeutic psihologic și spiritual
Soul Therapy
http://www.trezireaconstiinteifeminine.com

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog
De asemenea poți accesa și pagina de Facebook Trezirea Conștiinței Feminine sau îmi poți scrie la e-mail: trezireaconstiinteifeminine@gmail.com, alinacorneliamihail@gmail.com; sau telefon: (0040) 726460166</p>


Scrie un comentariu

BALANȚA

Balanta

Cartea inspirație a săptămânii este: Balanța

Balanța este cunoscută ca simbol al dreptății, al măsurii, prudenței, al echilibrului.

Acest simbol al Balanței apare în timpul echinocțiului de toamnă (în acest an 22-23 septembrie), atunci când ziua și noaptea devin egale. Deci suntem aproape în acord cu întregul flux al naturii … ce poate fi mai minunat? … ne aliniem ușor, ușor mamei naturi!

În cultura egipteană această stare de echilibru este reprezentată de Zeița Maat, zeița adevărului, dreptății și armoniei cosmice, opusă haosului. Supranumită «fiică a luminii», avea mereu în păr o pană ce simboliza lumina. La fiecare trecere a unui suflet, în timpul ritualului funerar, inima defunctului era pusă în balanță cu pana zeiței duale Maat, pentru a se vedea cât cântărește și a se vedea dacă acesta a trăit după regulile inimii. dacă inima îi era la fel de ușoară precum pana, omul era primit și devenea lumină pură, în caz contrar era devorat.

Acest simbol exprima dubla alternanță a vizibilului și invizibilului, a Pământului și a Cerului, a greului și ușorului, a vieții și a morții, a lui Yin și a lui Yang. Aerul face ca talgerele să se miște, apoi forțele ajung în stare de repaus. Din mișcarea continuă apare uniunea, întoarcerea la unitate, calea cea dreaptă a mijlocului.

Verdele smarald din talere amintește de culoarea sufletului și vine la tine pentru a-ți colora viața cu energia justiției divine. Ți se oferă două posibilități: să alegi lumina și lejeritatea penelor, prin perle și pietre prețioase ce îți pot lumina viața, sau poți alege pietre apăsătoare, pe care le vei purta asemenea umbrelor și greutăților.

Când treci prin momente grele, situații de criză, probleme administrative, procese, este important să aduci în decizia ta sinceritatea și simțul justiției. Apelează la acest simbol al Balanței, pentru a simți justețea în tine însuți, în acord cu adevărul tău personal. Pune capăt dualităților și conflictelor din tine și afara ta, alegând calea uniunii și a echilibrului. Întreabă-te asupra ce păstrezi și ce abandonezi pentru a ajunge la stabilitatea talgerelor balanței personale. În relația ta de cuplu, dacă te afli în conflict cu bărbatul tău, vindecă și simte propria-ți forță masculină, pentru a-l iubi în tine însăți, pentru a te uni total.

Practică:

  • amintește-ți să cântărești bine deciziile;
  • recunoaște și ai în vedere importanța echilibrului dintre energia de acțiune și cea de repaus;
  • ai în vedere să faci periodic curățenie atât în viața ta interioară, cât și în casă și viața ta exterioară, pentru a te putea centra mai bine.

În cadrul Balanței, contrariile sunt complementare, găsesc calea de mijloc, și astfel susțin creșterea puterii personale!

Mulțumesc, o săptămână luminată!

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine

By WOW Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166


Scrie un comentariu

ARBORELE DUAL

Arborele Dual

Cartea inspirație a acestei săptămâni este: ARBORELE DUAL

Imaginea cărții arată o femei și un bărbat care stau lipiți unul lângă altul, având același trunchi, contopiți dar având culori diferite. Deasemenea arborele are numeroase ramuri fluide, care simbolizează fluxurile vieții, dansul generat de fuziunea celor doua energii, cea roșie a femeii ce alimentează ramurile bărbatului și cea a albastră a bărbatului ce alimentează ramurile femeii, astfel cei doi permit creativității lor roșie, respectiv albastră să se întrepătrundă și să crească împreună.

În cuplul Arborelui Dual femeia își conștientizează esența feminină iar bărbatul își cunoaște potențialul masculin, amândoi și-au parcurs forțele contrare: bărbatul a coborât în călătoria interioară iar femeia și-a revelat forța solară și activă. Astfel și-au depășit aspectele ce puteau genera conflicte, fiind acum un cuplu veritabil.

Nu putem evolua în interior întorcându-ne spatele unii altora ci suntem chemți să cooperăm într-un duo de dragoste continuu, conștient și inspirat. Femeia permite femininului ei să genereze idei noi, descoperindu-și creativitatea personală, devine încrezătoare și statornică, masculinul bărbatului este oglinda masculinului ei, precum femininul femeii hrănește femininul lui interior.

Mesajul săptămânii este cooperarea cu masculinul, cu bărbatul, fie în plan sexual, fie sufletesc sau spiritual. Ești întrebată asupra capacității tale de a rămâne deschisă și disponibilă la celălalt, păstrându-ți autonomia. Să fii deschis în doi înseamnă să dai spațiu suficient fiecăruia sa evolueze, să fii deschis pentru a rămâne viu, în mișcare.

Este timpul să reintri în contact cu forțele tale masculine și feminine. Sufletul îți este esență feminină iar spiritul reprezintă potențialul masculin. Poate simți aceste energii duale, întoarce-te la suflet pentru a te simți unită cu Întregul, pentru că sufletul nu cunoaște separare.

Din Arborele tău sau al vostru Dual se va putea naște o ființă nouă androgină, care va revela reconcilierea principiilor feminin și masculin.

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog sau poți accesa pagina de Facebook Universe of Alice.

Participă la următorul eveniment din cadrul proiectului Trezirea Conștiinței Feminine: Constanța, 7-8 Septembrie 2019, și află mai multe despre aspectele potențialității masculine și esenței feminine.

Înregistrare și participare aici : https://www.facebook.com/events/2420604598215212/

Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine By WOW Academia de Feminitate
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166

 

 

 

 


Scrie un comentariu

Trezirea Conștiinței Feminine

În majoritatea situațiilor viața este cea care ne este cel mai bun învățător, cea care ne aduce pe acest drum, ne trezește din realitatea efemeră a lumii exterioare și ne pune să ne uităm atent la noi, să ne reamintim de noi. Putem însă să nu așteptăm aceste momente, de obicei dureroase, ci să facem noi acest pas conștient, responsabil, știind că în final, „la sfârșitul zilei”, cea cu care voi rămâne sunt eu.

 „Toată lumea are un viitor, dar numai anumiți oameni au un destin”, iar timpul pentru a-l găsi nu poate fi decât ACUM, orice amânare nu îl va păstra acolo, undeva, așteptându-te, ci îl va îndepărta …

Vă așteptăm așadar să începem această călătorie minunată conștientă, plină de daruri, a cunoașterii de sine!

Călătoria spre inima unei femei, în templul sacru al lumii sale interioare, este o cale de o frumusețe nebănuită, plină de darurile vindecării, reîmprospătării sufletului și regăsirii drumului. Restabilește legătura cu natura ei profundă, dătătoare de viață, fericire, completitudine și pace!

Dintr-o astfel de stare devenim ușor creatoarele propriilor realități și cele ce manifestă și își împlinesc aspirațiile și visele cele mai îndrăznețe!
Efectele unei astfel de munci, cu noi înșine, deschide o nouă viziune, una vindecată, asupra relațiilor noastre cu noi însene, cu partenerii noștri, cu copiii noștri, cu cei din jur și lumea întreagă în general și cu Dumnezeu. O viziune reînnoită despre noi, lume și existență.

Alege conștient să manifești o lume și o viață mai bună!

Alina C. Mihail

Consiliere și suport terapeutic psihologic și spiritual

Soul Therapy

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog: http://www.trezireaconstiinteifeminine.com

De asemenea poți accesa și pagina de Facebook Trezirea Conștiinței Feminine sau îmi poți scrie la e-mail: trezireaconstiinteifeminine@gmail.com, alinacorneliamihail@gmail.com; sau telefon: (0040) 726460166


Scrie un comentariu

Călătoria conștientă – Darul suprem al Vieții!

Muntele Olimp – Tronul lui Zeus

Când începi să călătorești conștient, relația ta cu lumea exterioară se diminuează, în timp ce relația ta cu tot ce ființează crește, se aprofundează, se îmbogățește infinit și nebănuit.

Ființa ți se dezvăluie în respirațiile din ce în ce mai intense și mai profunde, în timp ce muntele te găzduiește să-l atingi și să îl urci. Există o relație magică între tot ce ființează …

Când simți căldura cum te doboară, adierile de vânt îți vin în ajutor și te răcoresc, iar răcoarea pe care o poartă îți pătrunde ființa intens, o trezesc și o îndeamnă hotărât să continue, iar când setea se simte aprig în gâtul uscat și pe buzele arse de soare, apa rece a muntelui nu este o simplă apă, este o apă miraculoasă, cu un gust și o consistență anume, de hrană, de nutrient pentru întregul corp, ce poartă în ea un soi de trezire, ce te face să știi că este apă vie.

Cu fiecare vârf atins, muntele îți dă șansa să atingi un vârf în interiorul tău, să te înalți fizic și să te înalți interior.

Un întreg univers urcă cu tine, te simți văzută, primită, ghidată, ajutată. Viața și natura are toate resursele și ingredientele pentru ca tu să reușești. Tot ce trebuie să înțelegi esențial este să o lași să te învețe să fii una cu ea, să te „dizolvi” pe tine : „cunoscătorul”, „stăpânul”, „cel ce decide”.

Dacă am simți cu adevărat măcar pentru o secundă cum ne primește și ne ține natura în brațele ei, cu câtă iubire ne așteaptă, cu cât firesc ni se dezvăluie, cu câtă generozitate ne oferă toate resursele ei, am cunoaște că, fiind  una cu ea, nu poți fi decât infinit protejată, hrănită, esențial în siguranță.

Am știi că a pătrunde misterul ei nu necesită niciun act de violență, nicio forțare pentru a o obliga să se reveleze complet și dintr-o dată.

olimp2

Creația te primește și ți se dezvăluie ca un femeie supremă: la început ți se arată ca un necunoscut, misterioasă, atrăgătoare, ademenitoare și irezistibilă … apoi odată ce se simte onorată și accesată cu respect și sensibilitate, se deschide cu bucurie și generozitate, își revarsă necondiționat toate frumusețile și bogățiile spre tine, te susține, călătorește cu tine și îți șoptește despre magie și copilărie, se transformă în basme cu licurici, lună plină, copaci protectori și ape cristal în care îți citești destinul.

Olimp6

Există atâtă bucurie și împărtășire cât pentru toate ființele, cât pentru toți copiii ei …

Creația și frumusețea ei, acest Feminin sacru imens, nu poate fi cuprins nicicând în totalitate, înțeleg însă acum de ce poeții au iubit-o și venerat-o în versurile lor și de ce s-au îndrăgostit iremediabil de ea, de ce maeștrii spirituali ai timpului au privit-o doar în uimire și tăcere, de ce aspectul masculin o va căuta mereu, iar fără ea se va simți iremediabil incomplet și gol …

Reflecție!

În timpurile în care masculinul continuă să violenteze și să exploateze creația (femininul) pentru o putere dominatoare, o putere distrugătoare și iluzorie, poate este de datoria noastră să reflectăm și să ne trezim … femei sau bărbați, să ne întoarcem la aspectul sacrul al ființei, creației și al existenței.

Femeile să redescopere darurile esenței lor feminine, să redevină apă hrănitoare și iubire creatoare, iar bărbații să redescopere puterea acțiunii și servirii creației prin viziunea vederii conștiinței.

Alina C. Mihail

Consiliere și suport terapeutic psihologic și spiritual

Soul Therapy

Trezirea Conștiinței Feminine

http://www.trezireaconstiinteifeminine.com

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog;

De asemenea poți accesa și pagina de Facebook Trezirea Conștiinței Feminine sau îmi poți scrie la e-mail: trezireaconstiinteifeminine@gmail.com, alinacorneliamihail@gmail.com; sau telefon: (0040) 726460166


Scrie un comentariu

Lumea Interioară a unei Femei

pexels-photo-4514023.jpeg

Fotografie de ArtHouse Studio pe Pexels.com

Când ajungem să vorbim despre senzualitatea/sexualitatea unei femei, ajungem să vorbim despre o conștiință mai înaltă, iar o conștiința cu cât este mai înaltă/extinsă, cu atât devine mai rafinată. Conștiința unei femei se întinde pe mai multe dimensiuni sau în mai multe planuri de conștientizare. Femeia este conștientă mai mult decât bărbații. Este o ființă-inimă; Femeile sunt interne; bărbații sunt externi. Femeile sunt mai înzestrate cu talente și interese spirituale decât bărbații, ele sunt susținătoarele acestei perioade New Age și înțeleg chakrele, aurelele, masajul, meditația și astfel de lucruri, unde bărbații de obicei spun: „Poftim, ce sunt acestea?” Este înnăscut și natural pentru ele, deoarece este energia lor și de aceea ele sunt maestre în arta relațiilor, se simt acasă, sunt fericite într-un astfel de spațiu.

Femeile sunt ființe ce caută armonia, armonie ce poate fi găsită doar la nivelul unor vibrații mai înalte. Bărbații par să susțină un spațiu dizarmonic, puternic competitiv, din motive pe care nu le înțeleg. Majoritatea bărbaților ridiculizează muzica light, lumina lumânărilor, florile și tămâia, precum și scenele de seducție mai lungi. Acest lucru transformă sentimentele, emoțiile și senzualitatea unei femei în raport cu bărbatul său. Este firesc ca o femeie să-și dorească ca bărbatul său să-i acorde mai multă atenție, dacă, acesta dorește să-i ofere cu adevărat ceva femeii sale. În special dacă aceasta a fost programată timp de 20 sau 30 de ani să fie astfel, nu simte în interiorul său, până la nivel celular profund, că primește ceea ce vrea cu adevărat. Un astfel de moment nu ar trebui să fie considerat nici ridicol și nici prea consumator de timp. Este important!

Pentru o femeie, acest lucru este esențial ca și mâncarea sau sexul pentru un bărbat.

Femeia vorbește prin limbajul corpului – seducătoare, respingătoare, ezitantă, demnă, drăgălașă și mai puțin prin cuvinte concrete. Esența feminină nu este una statică, ea are menirea să fie centrul pentru bărbat și, pentru a face acest lucru, trebuie să fie conectată în interior. Astfel, se conectează la întreaga lume, scanează pretutindeni, și cred că bărbații pot fi de acord cu acest lucru, dacă se opresc să realizeze că și ei au o parte feminină. Suntem atât yin, cât și yang. Sexualitatea/senzualitatea unei femei nu este un „loc anume”; ci este o radianță a întregului său corp.

O femeie este cu atât mai frumoasă, mai seducătoare, mai senzuală, cu cât este mai deplin conectată cu lumea ei interioară, cu templul său sacru: Femininul ei interior. Nu va da niciun centimetru din puterea ei feminină dacă nu este pe deplin echilibrată și întreagă. Va rămâne așezată, liniștită, regală. Poate răspunde în cuvinte, dar cuvintele ei sunt înțelepte și veridice. Și când va fi pregătită, va putea să se dăruie, să servească așa cum nu a mai făcut-o niciodată. Se va mișca precum un tigru aprig, sau un prieten bun, sau un înger deghizat, sau o mamă iubitoare sau un judecător și un juriu. Orice va fi necesar., pentru că acum este echilibrată.

Diferența în abordarea sexuală între bărbați și femei este imensă. Și ambele sexe din păcate au păstrat-o și accentuat-o de-a lungul timpului. Diviziunea dintre sexe a fost împinsă la extreme. Oare nu este timpul să vindecăm această diviziune? Ceea ce este important pentru un bărbat, este potrivit nevoilor sale și femeile au acceptat și respectat acest lucru, dar ceea ce este important pentru o femeie poate fi acceptat și respectat la fel de către bărbați și societate la nivel global?

Femininul divin nu renunță la senzualitatea sau la sexualitatea sa pline de dragoste, le include în întregime. Masculinul divin deasemenea. Ființa umană, care și-a echilibrat feminitatea și masculinitatea interioară este un maestru al tuturor, și astfel poate fi o generatoare de bine. Nu îi va răni pe alții în mod intenționat, nu își va mai putea pierde echilibrul, va fi naturală, spontană, în același timp puternică cât și iubitoare.

Pășește pe Calea Uniunii; descoperă Arta Relației!

Din iubire, Alice

Ghidul în tău în dezvoltare personală și evoluție spirituală

Inițiator și ghid spiritual Trezirea Conștiinței Feminine Project/Academia de Feminitate

http://www.universeofalice.com 

Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog, poți accesa pagina de Facebook UniVers of Alice sau îmi poți scrie la contact: alinacorneliamihail@gmail.com & (0040) 726460166