Povești înțelepte. Realitate vs Iluzie

  Era odată un băiat, a cărui familie era foarte bogată. Într-o zi, tatăl său la dus într-o călătorie în țară, unde dorea să îi arate, cât de sărac trăiesc oamenii. Așa că au ajuns într-o fermă a unei familii foarte sărace, așa cum o considera el. Au petrecut acolo câteva zile. La întoarcere, tatălContinuă lectura „Povești înțelepte. Realitate vs Iluzie”

Despre lucrurile cu adevărat importante …

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sunt consdiderate importante. Pentru ca cevaContinuă lectura „Despre lucrurile cu adevărat importante …”

Cine a inventat Mîna-pieptene

  Încă din copilărie, femeile îmi păreau niște personaje de poveste: vocea lor, felul cum râdeau, părul lung și faptul că miroseau a parfum mă făceau să simt un tremur de îndată ce le vedeam. Erau niște făpturi atât de frumoase, încât mă temeam să le ating. Atunci când mă luau în brațe, așa cumContinuă lectura „Cine a inventat Mîna-pieptene”

De mână cu Dumnezeu

Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă: Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu? Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând. După un timp,Continuă lectura „De mână cu Dumnezeu”

Află, crede, urmează!

A fost cândva un fermier, care mergând prin pădure a găsit un ou. Nu știa cui îi aparține, dar decise să-l ia acasă și l-a pus în cuibul unei găini. La scurt timp s-a născut din oul respectiv un vultur, ce a fost crescut de găini. Pe măsură ce el creștea, avea instinctul să zboare.Continuă lectura „Află, crede, urmează!”

POVESTIRE ȘAMANICĂ IV

Când călătorii, obosiți, ajunseră la destinație, mijea deja de ziuă. Călătoriseră toată noaptea, dar nu fusese deloc plictisitor. Altai Kam spusese povești și basme.  Deși, de obicei basmele se spun copiilor, tinerii bărbați nu reacționaseră la auzul lor, ci, din contra, se arătaseră interesați, iar Fishbone înțelese că basmele acestea conțineau o înțelepciune străveche. ToțiContinuă lectura „POVESTIRE ȘAMANICĂ IV”

Povestire Șamanică II

A fost odată ca niciodată un moment în care am plecat într-o lungă drumeție prin Taiga (pădurea virgină siberiană) cu papucii de zăpadă și m-am rătăcit. Mergeam de foarte mult timp și, într-un sfârșit, am obosit foarte tare. Dar, chiar în acel moment, am văzut o pată din care am văzut un foc și fumContinuă lectura „Povestire Șamanică II”

Povestire șamanică

Tânărul ucenic stătea în interiorul cortului. Locuia acolo de ceva timp cu Altai Kam, bătrânul șaman. În afara cortului bătea vântul. Încet încet începea să-l cuprindă un sentiment de mâhnire; începu să-și amintească casa, rudele, „viață ușoară” de oraș de dinainte. Șamanul, poate pentru că și-a dat seama de starea lui sau poate pentru căContinuă lectura „Povestire șamanică”

Regele înțelept

  Odată, în îndepărtatul oraș Wirani, guverna un rege deopotrivă puternic și înțelept. Era temut pentru puterea sa și iubit pentru a sa înțelepciune. Chiar în mijlocul orașului era o fântână din a cărei apa rece și limpede beau toți localnicii, chiar și regele și curtenii săi, întrucât nu exista nici o altă fântână peContinuă lectura „Regele înțelept”