”Un copil la grădiniță încearcă să-și încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-a apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a spus: ”Doamnă, dar sunt puse invels…” Într-adevăr, erau puse greșit … Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis: ”cizmulițele acestea nu sunt ale mele!!!” În loc să țipe la el ” de ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl încalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului băiețelul i-a spus: ”sunt cizmulițele fratelui meu; mama mi-a spus să le încalț pe acestea astăzi …” Acum ea nu mai știa ce să facă … Să plângă sau să râdă? A reuși totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat: ” și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară” iar băiețelul a răspuns: ”Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pierd …”
Trezirea Conștiinței de Suflet 