Se pare că oglinda nu a reprezentat din totdeauna ceea ce este astăzi. Era doar un obiect obișnuit, rudimentar, din metal șlefuit, care nu îndemna nicidecum la contemplarea de sine.
Ea a început să se răspândească prin locuințe pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. De atunci oglinda și avatarurile sale (fotografiile și rețelele de socializare) sunt peste tot cu noi și ne provoacă la a ne asigura o imagine agreabilă.
Privitul în oglindă însă, poate reprezenta și obiectul unei experiențe existențiale mult mai interesante și profunde, decât simpla verificarea a imaginii proprii.
Privindu-ne în oglindă avem ocazia să ne întâlnim cu noi înșine, să observăm în liniște posibilele conexiuni între esență și aparență; cumva, ni se dă șansa să gustăm din experiența ieșirii din corp.
A te privi în oglindă înseamnă a te vedea așa cum te văd ceilalți, înseamnă a observa un corp viu, mobil, reactiv, astfel, contemplarea prelungită a corpului îți va activa viața interioară mult mai mult decât considerațiile estetice, pentru care de obicei folosim oglinda în ziua de azi.
Vă propun, prin urmare, să ne oprim pe îndelete în fața oglinzii, pentru a face un experiment psihologic: mai întâi lăsăm să se epuizeze toate mecanismele mentale, știți voi … „oh, am mai îmbătrânit” sau „încep să se vadă niște riduri” „hm … nu mai am ochii umflați” sau aplecare de cap, zâmbit, încruntare a sprâncenelor și alte astfel de grimase sociale. Apoi, ne privim îndelung, spunându-ne repetat: „…Eu sunt … Da … Eu sunt …”
Nu după foarte mult timp, se va produce un fel de disociere între acest „Eu sunt” și imaginea voastră în oglindă. Ca și atunci când repeți cuvântul ciocolată de mai multe ori și apare situația stranie de disociere între cuvânt și obiectul pe care îl desemnează.
De ce acest cuvânt și nu altul? Apar tot felul de întrebări și sentimente amestecate în fața imaginii de sine reflectate: de ce am acest corp? de ce se asociază trăsăturile lui cu identitatea mea? ce se crede sau spune oare despre mine din perspectiva imaginii mele? de ce sunt atât de importante trăsăturile copului meu pentru mine și pentru cei din jur?Oare fața mea reflectă ceea ce sunt?
Și la urma urmei contează chiar atât de mult toate acestea?
Poate vă amintiți de mitul lui Narcis …
Cum am putea face oare ca statutul nostru de animal social, preocupat să fie iubit și acceptat de ceilalți, să nu se transforme într-un animal narcisic, convinși fiind că imaginea noastră are o importanță capitală pentru a ajunge să fim iubiți?
Uitați-vă puțin în oglindă: în jurul feței voastre începe tot restul lumii … A venit momentul să revenim cu adevărat în lume și să pătrundem în ea!
Alina C. Mihail
Consiliere și suport terapeutic psihologic și spiritual
Soul Therapy
Pentru mai multe informații rămâi conectat/ă la blog: http://www.trezireaconstiinteifeminine.com
De asemenea poți accesa și pagina de Facebook Trezirea Conștiinței Feminine sau îmi poți scrie la e-mail: trezireaconstiinteifeminine@gmail.com, alinacorneliamihail@gmail.com; sau telefon: (0040) 726460166
Trezirea Conștiinței de Suflet 