De ce este atât de importantă Luna și de ce trebuie să ținem cont de fazele ei?
Foarte simplu, pentru că am realiza totul mult mai simplu, dar și mai eficient.
Luna Nouă sau Sămânța reprezintă începutul unui nou ciclu, dă startul unui nou ciclu lunar și este momentul cel mai potrivit pentru a demara noi acțiuni. Astronomic este momentul când Luna se află în interiorul orbitei Pământului întâlnindu-se cu Soarele, iar astrologic se numește conjuncția dintre Lună și Soare.
Datorită strălucirii Soarelui, câteva zile înainte de Luna Nouă și câteva după, cam 5 zile în total, Luna nu se vede pe cer, în anumite contexte astrale – Luna între Soare și Pământ, având loc eclipsele de Soare. În aceste zile comportamentul nostru ar trebui să fie asemănător cu al Lunii, adică să ne reducem activitățile fizice, energia noastră aflându-se la cote minime, să fim mai retrași, dar gândind și planificând noi proiecte, reflectând la greșelile pe care le-am făcut, plănuind să le îndreptăm. Foarte important ar fi să ne propunem, în scris, ce vrem să facem, să ținem un fel de mini jurnal, iar la fazele intermediare următoare, să analizăm tot în scris, fiecare etapă.
Momentul de Lună Nouă este considerat a fi deosebit de bun pentru începerea acțiunilor importante, pentru a renunța la obiceiuri, vicii și automatisme, pentru schimbările de domiciliu, schimbările profesionale dar și pentru a porni în călătorii. Din statisticile realizate s-a constatat că activitățile începute în aceste momente au o eficiență mult mai mare decât cele începute în alte perioade ale lunii.
Din această cauză trebuie să fim foarte atenți la ceea ce ne dorim și ceea ce gândim, pentru că șansele de împlinire sunt foarte mari. Este important să evităm excesele de orice fel, să ne asumăm responsabilități, să ascultăm vocea inimii, să fim atenți la semnele și coincidențele care apar în viața noastră, deoarece este un moment în care Dumnezeu ne transmite foarte clar mesajele sale.
Luna Nouă în Scorpion – 28 Octombrie 2019:
Transmutarea rănilor în înțelepciune și putere personală!
Dacă nu ajungi în adâncul întunericului, nu vei găsi adevăratele daruri sufletești. Putem urmări averea materială (umbra Taur), semnul opus, dar Scorpionul ne cere să căutăm bogăția spirituală. Ne cere să așezăm sufletul de-asupra recompenselor materiale care, dacă sunt urmărite, ne-ar cere să ne compromitem valorile sufletului.
Scorpionul ne pune să ne confruntăm cu problemele noastre privind Adevărul și Puterea. Cu cât suntem mai sinceri cu noi înșine și cei din jurul nostru, cu atât suntem mai împuterniciți personal. În timp ce, cu cât încercăm să construim și să menținem o imagine, cu atât ne vom simți mai disprețuiți.
Scorpionul ne cere să explorăm întunericul. Ceea ce nu este văzut, indiferent dacă este ascuns în mod deliberat sau este trecut cu vederea. Într-un spațiu interior profund, unde se joacă adevăratul duel între putere și iubire … suntem chemați să creăm în mod conștient o lume suficient de matură pentru a lăsa iubirea să primeze în fața puterii.
Scorpionul este al optulea semn al roții zodiacale, este simbolul abundenței – semnul infinitului. Înseamnă a fi în flux divin.
Permiteți energiei, experienței și vieții să se miște prin voi, să vă schimbe, fără să încercați să vă agățați de ele pentru a vă defini.
Scorpionul ne cere să fim Prezența Eternă Acum… asta înseamnă să mergem pe calea șamanului, pentru totdeauna la răscrucea dintre moarte și naștere. Prin urmare, nu te mira dacă vei primi, în aceste zile, teste în acest sens. De exemplu, este posibil să experimentezi un catalizator care să îți solicite să confruntați teama de a pierde ceea ce îți place cel mai mult. Poți să întâlnești frica, să călătorești în interiorul ei și să faci pacea cu ea, eliberându-ți astfel nevoia subconștientă de a mai manifesta acea lecție.
Dacă te găsești blocat, paralizat să-ți treci temerile … dansează cu ele! Există un șaman în noi toți. Nu este ceva rezervat doar „celor aleși”.
Scorpionul te ajută să elimini ceea ce a fost ascuns anterior … orice schelet rămas în dulapul tău. Așadar, dacă te minți pe tine sau pe cei din jurul tău, acum este momentul să vezi cu claritate și să cureți ceea ce nu este în adevăr. Este o Luna Nouă cu potențial de înțelegere mai profundă a unor aspecte de viață. Este o chemare spre interior, o întoarcere la cine suntem. E important acum să ne ascultăm pe noi creând un spațiu de liniște în care să ne auzim mai bine și mai… nou.
Cartea de Tarot – mesaj al săptămânii este: VRĂJITOAREA
Ce instrument minunat în această lucrare de Lună Nouă!
Dualitatea acestei cărți te îndeamnă să privești cu atenție: vei asculta oare de aspectul puternic, crud și instinctual al vrăjitoarei sau mai degrabă de calitățile de vindecare și transformare pe care știe să le pună în practică?
Uneori, acest aspect din noi poate inspira teamă pentru noi și cei din jur, căci reprezintă deopotrivă puterea nimicirii, cât și puterea forței vieții.
Mergi dincolo de temerile și neliniștile pe care le simți câteodată față de darurile tale feminine de „vrăjitoare”, de șaman. Depășește preconcepțiile legate de aceasta. Ea este femeia șaman, femeia sălbatică, adevărată, cea care îți poate inventa cele o mie și una de rețete ale reconstrucției tale, pentru că ea deține secretele Vieții și ale Morții.
Privește dincolo de aparențe, pentru că vălul temerilor tale ar putea acoperi virtuțile ei: rapiditatea cu care călătorește, spiritul ei cunoscător, cititor, sclipitor, cunoașterea secretelor și trucurilor cele mai iscusite, deținerea misterelor naturii, cunoașterea secretelor plantelor, talentul său de mare vindecătoare. Dacă îți este teamă de noaptea profundă, ea te poate conduce peste munți, păduri și peșteri, căci ei, nu îi este teamă de obscuritate.
Mesajul acestei cărți ne reamintește de Sinele nostru esențial, forța misterioasă și puternică a mamei viață-moarte-viață. A fi puternice nu înseamnă să avem muchi de oțel, ci înseamnă să ne confruntăm cu propria sacralitate, ceea ce este putere divină în noi, miracol, fără să fugim, trăind în mod activ cu natura noastră sălbatică.
Această Mamă Sălbatică este mentorul nostru. ne ajută să restabilim ordinea în casa sufletului, o ordine în care miracolele să fie posibile, pofta de viață să rămână intactă, iar lucrurile să se facă cu bucurie. Ea ne învață lecțiile, uneori mai dure, despre moarte, vindecare și reînnoire.
Practici care să te inspire:
- fii în contact cu Pământul;
- seamănă, plantează bulbi și plante cu rădăcină; amestecă plante mirositoare;
- fă ceaiuri, fierbe compoturi și dulcețuri pe care să le servești în anotimpuri reci, pentru a încălzi suflete rătăcite sau obosite;
- simte gustul așteptării, învață răbdarea în toate proiectele tale.
O săptămână plină de înțelepciune și vindecare!
O lună nouă plină de bogăție spirituală!
Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine
By WOW Academia de Feminitate
http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166