Cartea inspirație a săptămânii este: Balanța
Balanța este cunoscută ca simbol al dreptății, al măsurii, prudenței, al echilibrului.
Acest simbol al Balanței apare în timpul echinocțiului de toamnă (în acest an 22-23 septembrie), atunci când ziua și noaptea devin egale. Deci suntem aproape în acord cu întregul flux al naturii … ce poate fi mai minunat? … ne aliniem ușor, ușor mamei naturi!
În cultura egipteană această stare de echilibru este reprezentată de Zeița Maat, zeița adevărului, dreptății și armoniei cosmice, opusă haosului. Supranumită «fiică a luminii», avea mereu în păr o pană ce simboliza lumina. La fiecare trecere a unui suflet, în timpul ritualului funerar, inima defunctului era pusă în balanță cu pana zeiței duale Maat, pentru a se vedea cât cântărește și a se vedea dacă acesta a trăit după regulile inimii. dacă inima îi era la fel de ușoară precum pana, omul era primit și devenea lumină pură, în caz contrar era devorat.
Acest simbol exprima dubla alternanță a vizibilului și invizibilului, a Pământului și a Cerului, a greului și ușorului, a vieții și a morții, a lui Yin și a lui Yang. Aerul face ca talgerele să se miște, apoi forțele ajung în stare de repaus. Din mișcarea continuă apare uniunea, întoarcerea la unitate, calea cea dreaptă a mijlocului.
Verdele smarald din talere amintește de culoarea sufletului și vine la tine pentru a-ți colora viața cu energia justiției divine. Ți se oferă două posibilități: să alegi lumina și lejeritatea penelor, prin perle și pietre prețioase ce îți pot lumina viața, sau poți alege pietre apăsătoare, pe care le vei purta asemenea umbrelor și greutăților.
Când treci prin momente grele, situații de criză, probleme administrative, procese, este important să aduci în decizia ta sinceritatea și simțul justiției. Apelează la acest simbol al Balanței, pentru a simți justețea în tine însuți, în acord cu adevărul tău personal. Pune capăt dualităților și conflictelor din tine și afara ta, alegând calea uniunii și a echilibrului. Întreabă-te asupra ce păstrezi și ce abandonezi pentru a ajunge la stabilitatea talgerelor balanței personale. În relația ta de cuplu, dacă te afli în conflict cu bărbatul tău, vindecă și simte propria-ți forță masculină, pentru a-l iubi în tine însăți, pentru a te uni total.
Practică:
- amintește-ți să cântărești bine deciziile;
- recunoaște și ai în vedere importanța echilibrului dintre energia de acțiune și cea de repaus;
- ai în vedere să faci periodic curățenie atât în viața ta interioară, cât și în casă și viața ta exterioară, pentru a te putea centra mai bine.
În cadrul Balanței, contrariile sunt complementare, găsesc calea de mijloc, și astfel susțin creșterea puterii personale!
Mulțumesc, o săptămână luminată!
Cu multă iubire, Alice❤️
Co-fondator World of Wisdom & Spiritual Adventure & instructor WOW Academy
Înițiator Proiect Trezirea Conștiinței Feminine
By WOW Academia de Feminitate
http://www.universeofalice.com
alinacorneliamihail@gmail.com
(0040) 726460166