Stresul nu este în cap; este în sistemul nostru nervos

Ți s-a spus vreodată când erai stresat/ă să te oprești din îngrijorare și să te relaxezi? Că totul e în capul tău? Ar fi frumos dacă ar fi atât de simplu. Dar nu este.

Studiile psihologice arată că memoria de răspuns la stres trăiește în sistemul nervos. Luați, de exemplu, expunerea la un eveniment stresant. Unul în care te-ai simțit neajutorat, fără speranță și fără control. În acest caz, este implicat sistemul nervos autonom (ANS).

Aceasta este partea sistemului nervos responsabil pentru controlul acțiunilor corporale inconștiente precum respirația. Pentru a fi mai specific, este latura simpatică (lupta sau „zbor”, fugă) a sistemului nervos automat care a „lucrat” în timp ce ai fost tensionat/ă. În plus, axa hipotalamo-pituitar-suprarenală a miezului miocardic a început să se activeze, un semnal de la hipotalamus trimite un mesaj hormonal către glanda pituitară, care stimulează glandele suprarenale.

Pentru a activa această luptă sau fugă, hormonii de stres precum cortizolul și adrenalina sunt eliberați din glandele suprarenale. Ele ajuta corpul nostru sa se mobilizeze brusc pentru a părăsi pericolul. Potrivit lui Peter A. Levine, expert în traume în domeniul psihoterapiei, trauma survine atunci când acest proces biologic este copleșitor și o persoană nu este în măsură să elibereze și să proceseze evenimentul stresant. Este posibil să se evite un răspuns traumatic prin descărcarea energiei generate. De exemplu, tremuratul, plânsul și strigătele pot permite individului să proceseze fizic stresul.

Cu toate acestea, dacă răspunsul la stres nu este prelucrat, acesta rămâne în țesuturile corpului. Atunci când apare un eveniment stresant ulterior, care nu prezintă o amenințare gravă, memoria traumatică este rechemată. Se eliberează o cantitate mare de hormoni de stres. Sângele se strecoară la extremități, pupilele se dilată, crește tonusul muscular prezentând tensiune, rata de respirație crește, bătăile inimii devin mai rapide și apare transpirația. Prin urmare, sistemul nervos răspunde ca și cum acest mic incident este amenințător pentru viață.

Acest răspuns biologic este în mod clar dincolo de capacitatea de a controla rațional. Nu vă puteți gândi să ieșiți din el. Stresul cronic conduce la disociere sau imobilitate, o stare de încărcare simpatică și eliberare hormonală, care este dăunătoare pentru sănătate. Nu este posibil să fim în stare primitivă de luptă sau zbor și să gândim rațional și critic.

Levine elaborează: „Întrebarea este: cum pot oamenii să se desprindă de imobilitate? Mutarea din această stare înghețată poate fi o experiență energetică de lipsă de teamă completă. Fără creierul rațional, animalul  nu are un al doilea gând, ci doar acționează. Când oamenii încep să iasă din starea de răspunsul imobilității, adesea, sunt înspăimântați de intensitatea propriei energii și de agresivitatea latentă și se împotrivesc puterii senzațiilor. Această împotrivire,(reprimare),împiedică evacuarea completă a energiei necesare pentru a restabili funcționarea normală .

Stresul neprelucrat devine memorie traumatică care rămâne latentă în corp. Un declanșator de zi poate provoca reapariția traumei memorate. Înțelegerea a ceea ce se întâmplă în interiorul corpului și al creierului ne dă compasiune. Învățând de ce organismul nostru răspunde așa cum o face, duce la conștientizare și la împuternicire. Ea ne îndepărtează de faptul că suntem izolați, temători, victime. Îngrijindu-ne de trupurile noastre și înțelegerea răspunsurilor lor de auto-protecție, putem elibera rușinea. Când înțelegem procesul fiziologic care încearcă să ne mențină în siguranță, dintr-o memorie veche sau traumă, putem înlocui judecata interioară cu bunătate. Dragostea devine posibilă. S-ar putea să nu ne servească în prezent, dar în trecut a făcut-o. De fapt, același răspuns ne-a ajutat să supraviețuim.

Munca aceasta este aceea de a re-forma corpul. Acest lucru se poate face apelând la practici precum meditația orientată spre simțuri, respirația profundă, exprimarea vocală, mișcarea spontană și dansul, yoga, ascultarea unei muzicii liniștitoare, petrecerea timpului în natură, alergarea sau drumețiile. Sau pur și simplu primind o îmbrățișare de la cineva iubit, care eliberează oxitocină, un hormon natural produs de glanda pituitară care promovează legătura și conexiunea. Acestea sunt instrumente pentru a dezactiva răspunsul simpatic și pentru a activa răspunsul parasimpatic opus, activând calmul și mecanismul de digerare. Scopul este să vă simțiți în siguranță, pentru a regla respirația, încetini bătăile inimii și a circula sângele înapoi la organele vitale.

Aceste practici puternice ne schimbă fiziologia și ne afectează starea de spirit. Data viitoare când cineva sugerează că totul e în cap, vei avea un răspuns diferit. Această cunoaștere ne împuternicește să vindecăm rănile din trecut. Prin recunoașterea traumatismelor puternice din viața voastră și prin înțelegerea mecanismelor prin care se produce vindecarea, puteți crea o viață mai bogată și mai încântătoare.

Sper că aceste informații să aducă o oarecare înțelegere experienței umane!

Vă doresc o viață plină de liniște!

Articol by Levine, P.A. (2008) Healing Trauma, a pioneering program for restoring the wisdom of your body. Colorado, Sounds True, Inc.