Tânărul ucenic stătea în interiorul cortului. Locuia acolo de ceva timp cu Altai Kam, bătrânul șaman. În afara cortului bătea vântul. Încet încet începea să-l cuprindă un sentiment de mâhnire; începu să-și amintească casa, rudele, „viață ușoară” de oraș de dinainte. Șamanul, poate pentru că și-a dat seama de starea lui sau poate pentru că simțea aceeași mâhnire, începu să cânte un cântec liric. Nu și-ar fi putut imagina că bătrânul șaman putea să cânte atât de bine. Din cauza cântecului, dorul lui de casă și tristețea lui crescură atât de mult încât, fără să vrea, începu să plângă.
Asta s-a întâmplat, spuse bătrânul după ce termină cântecul, pentru că ai realizat cum te „omoară” totul. Ideea ta cu privire la cine ești, legată de trecut, atașamente și de toate amintirile. Te-ai topit complet în interiorul acestor amintiri, te-ai identificat complet cu ele și te-au absorbit total!
Da, m-am cufundat cu totul în emoția cântecului, începu el să se scuze. Continuă lectura „Povestire șamanică”
