LEGEA SACRIFICIULUI

meditation

Este foarte important ca oricine să înțeleagă legea sacrificiului. Această lege spune că, pentru a avea loc o schimbare reală pentru noi, ca de exemplu, o vindecare de o boală, depășirea unor condiții dificile exterioare sau interioare, deschiderea către un adevăr interior profund și a unor abilități, trebuie să ne sacrificăm propria energie și atașamentele. Aceasta este Voia Divină a Spiritului. Dacă vrem să ne vindecăm singuri, o putem face, dar pentru a reuși cu adevărat trebuie să dezrădăcinăm complet din interiorul nostru cauza rădăcină care a creat boala cum ar fi, de exemplu, procesele negative de gândire, obiceiurile proaste, stările emoționale de slăbiciune sau mânie și resentimentele sau sentimentele de cedare și renunțare sau lipsa de grija față de viața și / sau corpurile noastre. Acestea sunt toate lucruri față de care suntem atașați în timpul vieții, chiar fără să știm că suntem.

Acest lucru nu este ușor de fiecare dată și e nevoie de răbdare și să îți dedici mult timp și energie eforturilor tale, fără să renunți, până reușești, deoarece aceasta este prețul ce trebuie plătit pentru a te reface după mulți ani în care ai gândit, simțit și trăit greșit. Aceasta înseamnă să te jertfești Spiritului Adevărului pentru că Adevărul (Dumnezeu sau Universul) vrea să renunțăm la slăbiciuni, să renunțăm la identitatea Sinelui Inferior și să nu ne mai fie frică să devenim cei care am fost creați să fim cu adevărat: Sinele nostru Superior.

Se întâmplă însă ca, de multe ori, practic să nu putem face aceste schimbări și transformări, pentru că este prea greu sau nu știm cum să o facem, așa încât, putem alege să mergem la un vindecător sau un ghid spiritual sau un profesor etc. și el / ea va lucra împreună cu noi și ne va ajuta să ne găsim propria cale în momentele grele. Atunci trebuie să aducem o jertfă vindecătorului, deoarece vindecătorului i-a fost dată această posibilitate de la Adevăr (Dumnezeu sau Univers), de a putea să ajute oamenii și astfel, prin sacrificarea a ceva pentru vindecător, aduci o jertfă spiritului Adevărului. Acesta este motivul pentru care spiritualitatea care există azi în lume în acest sens și în acest mod nu poate și nu trebuie să fie gratuită. Gratuit este atunci când îți poți sacrifica singur atașamentele și părțile slabe și atunci adevărul îți oferă direct răspunsurile și sănătatea de care ai nevoie. Dar, în ambele cazuri sacrificiul este necesar.

Deci, persoana care este bolnavă sau care suferă din cauza problemelor pe care le are, are 2 opțiuni: să aducă jertfă vindecătorului (de obicei jertfă sub formă financiară) sau să aducă jertfă lui Dumnezeu (Adevărului) slăbiciunile și atașamentele care îl fac dependent și slab și îl fac să sufere.

Primul care trebuie în primul rând să pună în practică legea sacrificiului nu este Spiritul sau vindecătorul. Este persoana care suferă. În cazul în care persoana nu va aduce jertfă sau dacă o va face cu inima îndoită, procesul de vindecare nu va avea loc sau va avea loc pentru un timp și va fi pierdut din nou cât de repede.

Din toate atașamentele noastre se creează Karma noastră „negativă”. În sfera spirituală, acestea reprezintă „spiritele rele” și slăbiciunile, cum ar fi: lenea, îndoiala, inconștiența („somnul” conștiinței), furia, autocompătimirea, scuza de sine, mințirea de sine. În sfera materială sunt reprezentate de: atașamentul de material, bani și, în general de toate valorile exterioare de care ne agățăm pentru a ne umple lumea interioară și starea interioară de fericire și împlinire. Oferindu-i toate acestea lui Dumnezeu sau celor care joacă rolul de canale pentru Divinitate, putem începe curățarea blocajelor karmice, ușurându-ne sarcinile grele din viață.

Din această perspectivă, fiecare om pare un pacient în viață. Doar că unii oameni au nevoie să fie vindecați de boli fizice, iar alții de problemele de zi cu zi, de gânduri și temeri chinuitoare, alții de traume psihologice și de stres, iar alții de diferite părți slabe ale caracterului lor. Toată lumea care dorește rezultate reale, indiferent de specificul circumstanței (boli, obstacole sau  dorința schimbare, să dobândească putere sau succes în unele domenii ale vieții), trebuie să învețe să jertfească în mod sincer, fără a se simți rău că trebuie să dea ceva, sau chiar să „piardă” ceva pe această cale. ACEASTA este cel mai important!

Orice ascunzi, pierzi, orice dai, îți aparține pentru totdeauna!

Acesta este Adevărul! AOUM!

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander

The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania

 

 

Publicat de Cornelia Alina Constantin

Terapeut, ghidul sufletului tău pe calea dezvoltării personale și trezirii spirituale. Pasionată de această creație fascinantă care este ființa umană, mereu în căutarea potențialului său cel mai înalt, a esenței sale unice Dumnezeu. Un simplu om intre oameni!

3 gânduri despre „LEGEA SACRIFICIULUI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: